Pe Dumnezeu nu-L poți ”vinde” ca pe Coman sau Moruțan! El nu e de vânzare!

Pe Dumnezeu nu-L poți ”vinde” ca pe Coman sau Moruțan! El nu e de vânzare!
Editorial Prosport Gigi Becali Florinel Coman Olimpiu Moruțan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga I arată, din ce în ce mai mult, ca un stabiliment de nebuni! Cu frecvența cu care călugării de pe Muntele Athos își rostogolesc rugăciunile curate către Cer, așa și preaevlavioșii din fotbalul nostru cel de toate zilele îl invocă pe Dumnezeu în orice zicere, iar alegațiile lor teologice au pretenția de predici mântuitoare. Dintre ”toți cei fără de păcat”, el – preacucernicul din lojă – ne arată, însă, ”Calea, adevărul și viața”. Iar presa – aici e și păcatul Prosport, nu doar al celorlalți – propăvăduiește, ca o turmă dezorientată, pseudo-învățăturile acestui ”Mesia” al fotbalului românesc.

Acest ”Mesia” generează – fără nicio legătură cu Geneza, așa cum și-ar putea cineva închipui – audiențe TV, livrează trafic în online, neavând niciun contraargument. Se spune că „Dumnezeu lucrează prin oameni”. Dar și Diavolul tot prin oameni lucrează! Diavolul este înșelător, precum lupul care îmbracă blana oii, ca oamenii care îmbracă fals straie preoțești pentru a răspândi în jurul lor întunericul.

Pe Dumnezeu nu-L poți ”vinde” ca pe Coman sau Moruțan! El nu e de vânzare!

Pe el, pe necuratul, îl poți vinde, îl poți cumpăra. Dar pe Dumnezeu, nu!
Pe Dumnezeu nu-L cumperi cu donații sforăitoare, cu bancnote de 200 de lei traficate trufaș la poarta unui palat cu porțile aurite. Nu-L cumperi nici cu mărturisiri ale credinței în prime-time. Pe același Dumnezeu nu-L poți nici vinde ca pe Coman sau Moruțan! El nu are ”clauză de reziliere”. Nu e nici CR (n.red. – Cristiano Ronaldo), nici Messi, cu toate că lumea întreagă îi divinizează. Cei doi sunt doar muritorii asupra cărora Dumnezeu a revărsat harul fotbalului.

În schimb, pe Dumnezeu îl poți trăda, ca un Iuda, cu păcatele pe care le săvârșești în numele Lui, invocându-L de fiecare dată ca alibi. Dumnezeu nu este vreun transfer, asupra căruia te poți răzgândi după o repriză, și nici nu răspunde la numerele de telefon care apelează frenetic de la ”oficială”.
Numele Lui a fost exploatat și în schimbul recent de ironii dintre Gigi Becali și Marius Șumudică. ”E un Dumnezeu sus care te bate tot timpul. Niciodată la fotbal să nu râzi de ceilalţi. Dacă apuci să te bucuri şi să râzi de răul altuia… ştiţi cum e”, a grăit antrenorul CFR-ului. El se referea la eliminarea FCSB-ului de către anonimii din Kazahstan, dar discuția ar putea fi extinsă și la faptul că echipa lui Gigi a ”dansat” în gol în Liga I din 2015 încoace. Atunci a obținut și ultimul titlu.
Nu poți să înveninezi totul în jurul tău și să pretinzi a fi creștin, iar Dumnezeu să-ți fie pavăză. Smerenia înseamnă a dobândi lecția umilinței, a fi tolerant și a nu judeca. Ondrasek și Vucur sunt numai ultimele exemple ale devărsării de cuvinte nechibzuite, de nedreptățire a unor semeni.
Icoanele nu sunt scut pentru faptele necugetate, ci poarta către Cer, în fața cărora să îngenunchezi într-o rugăciune. Dacă le expui la TV – ca pe o tarabă din Obor -, nu găsești mai abitir calea spre Rai. Citește din Filocalie și căiește-te cu adevărat! Sfinții Părinți nu sunt niciunul dintre lacheii de la Palat, iar cuvintele lor ar trebui să fie ”abecedarul” oricărui creștin.

Pe Dumnezeu nu-L poți ”vinde” ca pe Coman sau Moruțan! El nu e de vânzare!

Sfântul Ioan Scărarul a lăsat moștenire una dintre povețele de luare aminte: ”Cel ce iubește pe Domnul a iubit mai-nainte pe aproapele său”. Altfel, nu poate fi!
Și Sfântul Maxim Mărturisitorul arăta că ”Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduință și a folosi lucrurile cu dreaptă judecată”. Dar câtă îngăduință ori câtă dreaptă judecată se află în toate aparițiile publice ale trufașului Gigi?

El ar trebui să primească exemplul Mântuitorului, cel care și-a spălat ucenicii pe picioare și s-a schimbat la față! Dar nu formal, declarativ, ci în profunzime. Să nu-i mai umilească pe cei care-i slujesc. Să se cutremure în sufletul lui și să reașeze pietrele Templului! Altfel, nimeni nu ar lucra decât îl numele celui pe care Dumnezeu l-a izgonit din Împărăția Lui și l-a ”căzut” pe Pământ pentru a-i sminti pe oameni.

Iar el, stăpânul de slugi, așa cum îi numește pe ”apostolii” lui, nu va clădi imperii pentru veșnicie, ci – cel mult – va fi un împărat vremelnic. Poate că și cel surd va auzi, prin acest editorial, ceea ce nu i s-a spus de către nimeni până acum. Iar dacă nu va auzi, atunci să se roage ca Iisus să-l vindece, așa cum a făcut-o El cu surdul din Noul Testament.

P.S. Orice asemănare cu personaje reale (nu) este doar o întâmplare!

Adrian Artene / Autor
Slujește Cuvântului dintotdeauna, iar în presa națională publică din 1996. Un sfert de secol de gazetărie. Dintre care – un deceniu – a fost reporter special în Departamentul Investigații al ziarului ZIUA. Și-a șlefuit scrisul în redacțiile ”România Liberă” și ”Jurnalul Național”, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×